Cui ii este frica de soare si de vant?

Se pare ca multe persoane din ziua de azi au o profunda repulsie pentru toate elementele naturale. Si totusi sa fim din nou in contact cu natura este posibil…

Sursa : Antonella Sagone

In sfarsit astazi ploua. Am profitat pentru a ma bucura de o plimbare desculta. Nu este nimic mai bun ca saritul in balti (fara teama de a-ti uda incaltamintea si pe urma sa stai cu piciorele ude si reci); de asemenea cu ploaia piciorele nici nu se murdaresc, si imediat ce se opreste ploaia se usuca imediat. Cat despre umbrela, am invatat sa ma lipsesc de ea tot mai des, cel putin pana nu ploua tare: e asa incomod sa tii dupa tine umbrela (incat pierd una din doua) si, cand e uda, dupa ce ai inchis-o ti se scurge apa pe picioare si nu sti niciodata unde sa o asezi.



Pana acum cativa ani nu as fi trait asa aceasta zi de ploaie. As fi reactionat ca oamenii pe care astazi i-am vazut in jurul meu — lume infofolita si nerabdatoare care alearga accesorizata de umbrele si cizme de cauciuc, incercand sa se fereasca cum poate de atingerea unei simple picaturi de ploaie ( si totusi omul nu se dizolva in apa, cum zicea un batran profesor al sotului meu!)

Daca ploua fug speriati sa se adaposteasca. Daca bate vantul nu ies din casa. Daca este soare, nu ies fara ochelari  negri de soare si palarie cu boruri largi. In casa vara nu se mai poate trai fara aer conditionat, iarna fara caloriferele date la maxim. Ne impachetam picioarele in invelisuri compacte de guma. Nu ne mai asezam niciodata pe pamant, pentru nici un motiv. Stam intepeniti ca statuile, nu avem curajul sa intram in contact "intim" cu natura ca si cum dar fi ceva care taie, musca, arde, sfarsie.
Lucrul care imi fringe cel mai tare inima e sa vad ca acum se face asa si cu copiii. Adesea nici ei nu mai stiu sa se arunce pe jos pe pamant,pe iarba sau in rau, sa se intoarca acasa transpirati, innoroiti si aprinsi de sanatate. Au fost  indoctrinati inca de mici: nu pune mana, e murdar…nu alerga, transpiri…nu te aseza pe pamant, nu e igienic…nu te tavali prin iarba, iti murdaresti hainele…nu te dezbraca, te imbolnavesti…
Iata, atata aversiune pentru elementele naturale cred ca ia nastere tocmai din aceasta indoctrinare: pielea noastra e atat de putin obisnuita cu atingerea altui lucru decat noi insine sau hainele noastre, ca atunci cand n-i se intampla e o trauma…sunt atat de rare ocaziile sa traim in contact direct cu natura, am sigilat-o asa de bine departe din apartamentele noastre, ca atunci cand ni se intampla sa fim atinsi de putin vant sau de o ramura inverzita ne speriem de atata intimitate.
Am ridicat atat de multe bariere: papuci, haine, umbrele, pereti. Sa fi mereu imbracat dezobisnuieste pielea corpului cu contactul: sa fii nud e o senzatie ciudata, cand se incepe  practicarea naturismului, cum ar fi chiar si a merge fara incaltaminte daca nu am mai mers niciodata asa, nu suntem obisnuiti sa simtim senzatii tactile diverse de cea a stofei (sau cea a buretelelui sapunit cu gel de dus).

Dar poate, motivul acestei indaratniciri si dezorientament e mai profund. Atata lume se lipseste de contactul "pe piele" nu doar cu "materia" lumii inconjuratoare dar si cu ceilalti oameni. Poate nu este doar contactul cu elementele naturii care ne surprinde nepregatiti: este contactul in general. Am fost crescuti cu metode pedagogice alineante, centrate pe  detasare, pe instrainare, pe obisnuinta cu singuratatea si cu saracia emotionala: in special, cine a avut copii in anii ’50 si ’60 a avut in mod expilcit interdictie din partea "expertilor" de a-i lua in brate si a-i alina, pentru nici un motiv. Asadar probabil aceasta teama de a fi mudar, ud, ciufulit sau parjolit de soare nu este altceva decat teama de contactul pe piele, de caldura altui corp si de afectiune, de umezeala emotiilor, de suflul vietii instinctive…teama de a fi "contaminat" de viata, pe care ne-au invatat sa o tinem sub control negandui dreptul la existenta.

Ne-au invatat sa ne inchidem vietii, sa ne aparam de lume: imbracamintea, incaltamintea care ne invaluie constant, devin o protectie, o carapace, un "adapost" asigurant, chiar daca nenatural, care inlocuieste imbratisarile care nu exista, sau nu au esistat cand aveam nevoie de ele.

Dar daca pielea noastra nu a cunoscut niciodata atingerea altei fiinte umane, sau a avut doar atingerea parintilor nostri cand eram mici; daca astazi, in viata noastra de adulti, contactul direct piele pe piele se reduce la o strangere grabita de mana din cand in cand si se limiteaza la putinele momente di intimitate cu amantii; daca chiar si o imbratisare fraterna e simtita cu suspect si dezorientament, atunci specia noastra pierde pe drum ceva intradevar fundamental.

Tocmai de aceea cred ca mergand desculti, practicand naturismul, imbratisand "gratis", ragasind confidenta cu simturile noastre si cu intensitatea senzatiilor si emotiilor pe care le simtim cand lasam "sa traiasca" corpul nostru, este o parte esentiala si centrala a revolutiei, interiora sau nu, pe care o impingem spre o constientizare de 360 grade.

A regasi continuitatea pierduta nu este imposibil.
E un proces care poate fi indeplinit intr-un mod simplu, cu pasi marunti.

In acest esercitiu de recuperare putem deci verifica din nou bucuria de a simtii vantul pe piele, frigul care ne stimuleaza sa respiram profund, ploaia care ne picura cu o atingere blanda pe fata.  Si este impresionanta enorma varietate de senzatii diverse pe care le poti simti mergand descult: de la asfaltul aspru la iarba umeda, moale si rece; de la cararea calduta, uscata si prafuita de tara, cu pietricele mici, la noroiul rece, moale si alunecos…e o poezie scrisa cu milioane de pasi!

Si copiii nostri…ei sunt in mod natural "in contact", si a ne pune pe aceeasi lungime de unda, a-i urma in felul lor natural de a se misca in lume, ne poate ajuta pe noi adultii sa recuperam aceasta instrinare si aceasta intimitate cu natura. Si chiar si animalele noastre de companie ne pot ghida si re-invata sa nu avem teama de vant, ploaie, noroi, iarba, nisip sau soare …
Prezenta lor langa noi e un mare dar, daca am sti sa ne sincronizam cu ei si le-am permite sa ne invete, de fapt: sa ne ajute sa ne amintim.

Articol scris de Antonella Sagone
Sursa: Consapevolmente


http://www.consapevolmente.org/site/modules/news/article.php?storyid=36